Parc fotovoltaic pe ruinele unui fost combinat

Beneficii panouri solare
27/08/2014
Promotii
22/11/2014

Parc fotovoltaic pe ruinele unui fost combinat

O primă parte a unui parc fotovoltaic, construit pe locul unui fost batal de fosfogips care a aparţinut combinatului chimic de la Valea Călugărească, „Cernobîl-ul României“, a fost dat în folosinţă în Prahova. Proiectul, unic în România, este cofinanţat din fonduri europene.

Lucrările aferente primei etape de construire a unei staţii de producere a energiei electrice bazată pe energie solară cu panouri fotovoltaice, cu o putere de 5,3 megawaţi, s-au încheiat luni şi au fost inaugurate de oficialităţile locale din Prahova. Parcul a fost construit pe locul unui fost batal de fosfogips care a aparţinut combinatului chimic de la Valea Călugărească, costurile de ecologizare şi de decontaminare a zonei aferente proiectului ridicându-se la aproximativ 3 milioane de euro, fiind primul proiect de acest gen din România.

Proiectul total, demarat în 2013 şi care prevede realizarea unui al doilea parc fotovoltaic, de 5 megawaţi, are o valoare de 11 milioane de euro. Cofinanţarea vine într-un procent de 70% prin fonduri europene, restul fiind asigurat de investitori privaţi. Întreaga suprafaţă ecologizată va avea 26 de hectare, iar energia electrică produsă de panourile solare va fi livrată în sistemul centralizat.

Citeste mai mult: adev.ro/nevppj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *